Îi văd pe stradă, îi văd râzând,
Nu le înțeleg bucuria,
Văd cete de săraci cântând
Dar, nu le înțeleg măreția.
O masă întinsă și o flacără
deasă
E sărbătoare pentru mine,
Un brad aurit și o casă aleasă
Pentru ei, e doar ficțiune.
Dezamăgită, îi privesc,
Le fredonez suflarea,
Aș vrea să merg să le vorbesc,
Dar, nu vreau a le întrerupe
cântarea.
C-o întorsătură neașteptată,
Drumul lor surprinde,
O poartă, ani, nevizitată
Viață vrea a prinde.
Emoție multă și presiune,
Se abat asupra mea
Când trei copii cu gânduri bune,
Mă învață a spera.
Pe lângă jarul afumat,
Îi rog să se așeze,
Mulțumiri multe au lăsat
Când le-am întins monede.
Plecarea lor mi-a readus
sufletul la tăcere,
Îmi era frică să pășesc spre
fericire,
Dar, vedeam copiii plini de
încredere
Și nu acceptam să mă îngrop iar,
în amăgire.
Am ieșit din cercul meu vicios,
Lumea, nu-mi mai părea un haos,
Iar, oamenii și-au eliberat
nostalgia,
Când, au văzut că în suflet e
magia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii